E.B. insistă în continuare pe ideea că a ajuns în PE pe propriile puteri, fără ajutorul tatălui. Se dovedeşte că tânăra generaţie de politicieni e mai periculoasă decât cea veche. Bătrânii parcă mai aveau o brumă de bun simţ.

***

Mă chinui să termin de citit „În căutarea oii fantastice” al lui Murakami. Citisem pe nerăsuflate „Pădurea norvegiană”, care mă fascinase şi mă făcuse să cred că japonezul e un scriitor aproape perfect. Iluzie dispărută recent. Oaia nu reuşeşte să mă „fure”. Mă întreb dacă este vina mea, că am pornit la drum cu prea mari aşteptări şi am distrus în acest fel magia, sau pur şi simplu Murakami nu a ştiut ce vrea să spună cu acest roman şi asta se simte în fiecare pagină.

***

„Eşti prea infect pentru ca să nu sfârşesc prin a te iubi”, îi spunea în ’36 Cella Serghi lui Mihail Sebastian. Aşa se explică toate iubirile de neexplicat.

***

Apropo de Sebastian. E. îmi povestea ieri de ce nu i-a plăcut „Jurnalul”. L-a citit în paralel cu „Straja dragonilor” a lui Negoiţescu. În timp ce acesta din urmă trecea prin experienţa Dictatului, nu ştia ce să salveze de la Cluj şi să ia cu el în exil la Sibiu, în Bucureşti Sebastian era plictisit de mersul la concerte şi sindrofii şi supărat că trebuie să dea, ca orice evreu, „10 perechi de şosete pentru front”. În timp ce o ţară întreagă se muta, Sebastian trăia marea dramă a şosetelor. Mă întreb ce număr avea la picior.